agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-04-28 | |
bună bună iubito târzie
sunt un pic nesigur și cam bâlbâit nu din cauza preamultului vin cu via lui aromă tulburătoare de viață din vița blestemată a rubiniului philon sorbit cu o ciudată nestinsă sete din stacanele alea ciobite din trup de fecioară de pe vremea lui omar a cărei magie încă ademenește-n răspântii ci intimidat de chemarea ascunsă a ochilor tăi atemporală oglindă fermecată ce mă mint cu totul aproape totul despre mine păcat păcat că-i prea târziu secundele-mi clopotesc apocaliptic abia acuma aflu că ți-eram predestinat și doar aici aici pe terra ne era dat sărmani drogați departe cât mai departe de rai de veșnicie și de tot ce era sfânt fericiți să sorbim prin vene fiorul otrăvii din vârful săgeții lui cupidon nerăbdătoare mă mai aștepți pe malul mării printre iluzii lângă far în penumbră goală doar tu meduze visări și alizee ca pe-un ulise spălat de păcate să îți prefac în perle nisipul din scoică dar eu scrutând civilizații dispărute înot încă prin colbul speranței pe bulevardul ăsta ca o mântuire care duce spre kilometrul zero de unde era posibil orice alt început încă o mai descos pe sofia despre tine naiv mai cred că ți-e amică dar ea ea ce să mai spun mi-a cusut mințile cu philonebunia celor salvați din cristelnița înțelepciunii cărora ostatic le mai pavez încă poteca asta e n-a fost n-a fost să fie unicul vinovat rămân doar eu ne vom reîntoarce în eternitate pe căi cu culori diferite tu mai pură cu încă o ispășire iar eu asupra-mi cu o osândă și mai mare și condamnați de legea contrariilor ne vom îndrăgosti din nou absolut fatal vom fugi iarăși pentru ultima oară în neștiut pe o planetă ca noi de nebună tocmai când destinul își va face siesta și poate poate acolo poate te rog te rog chiar de voi mai întârzia cumva fă orice orice dar nu te mai mărita stăpân prieten discipol sau frate de mi-ar fi și și și chiar iosif de-o să mă cheme nu pot detest detest să te împart cu altcineva
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate