Te-aș invita în grădina mea virtuală

ciudată, inocentă și singulară,

așa cum mi-a aranjat-o soarta,

din toate sezoanele vieții,

cu câteva flori încă vii, udate cu lacrimi,

am myosotis, sau nu-mă-uita,

altele rămase ca imortele decolorate

cu iz de parfum pe care-l mai recunosc.

Am și spini, și ierburi, ciuperci toxice,

dar nimic otrăvitor.Timpul a lucrat pentru mine.

Figurine, kitsch-uri pitice, cu măgari, porci, vulpi,

boi, câini de maidan, șopârle, scorpioni și șerpi

stau ascunse prin tufișurile amintirilor.

N-am cum și unde să le arunc pentru că

au fost cândva oameni din jurul meu

și-au rămas agățați de trecut, pietrificați,

măcinați de intemperiile vieții.Vor dispărea cânva.

Aici, lângă ultima potecă, aproape de ieșire,

este locul unde înflorești tu de câțiva ani

și te privește bucuria mea agitată și temătoare

să nu te umple de omizi niște fluturi parșivi.

Grădina mea e vecină cu infinitul

care râvnește să mi-o ia la schimb cu nedurerea