Într-o lume în care oamenii se pierd
mă regăsesc în fiecare gând
fără să mă caute nimeni.

Ochiul meu vede fiecare schimbare
și simte întâmplările care se succed;
unele rostogolite, altele normale,
pe unele nu le pot preveni
cu nicio formă de înțelegere ori de intuiție.

E atât de complicat să-ți găsești calea
ce străbate labirintul acesta analogic
în care cauți disperat soluția simplă
fără să ai nevoie de zei pătimași,
ori de caii împiedicați ai destinului.

În memoria mea prinde rădăcina
ce scoate la suprafață ideea,
las-o să rodească,
ea poate fi steaua călăuzitoare

nu întunericul în care stai,
ci soarele din față îți arată drumul.