sunt acela în care intră umbra de la nord
stau ca o scară rezemat de zid
am o întrebare lungă și o întrebare mai scurtă
cui să le las?
o voce grasă de clavir mă spală de tăceri de rugoare
nimic nu mai priește oboselii
altădată prindeam somnul din fuga calului
mi s-au lipit urmele lui de călcâie și nu se mai iau

-nici singur nu e bine să fii dar nici să nu fii
spune absent omul cu gât de lebădă băutorul de absinth
inteligența calcă numai pe vârfuri nu deranjează
să nu ajungi ca taxiul din parcare să-ți adulmece câinii roata

îi prind cuvintele în catene să nu le modifice sensul
păsări în stol peste pavajul gurii
de unde privește în jos cu apă lungă de legat ploile
mă simt un fel de pește ambigen
care îi încurcă ițele pescărești ale memoriei-
călăuză boantă prin hățișul ciorbei
lingura îl scoate la liman

de pe jarul stins de lângă casa părăsită
lătratul unui câine dezlegat de somn îl alungă:
ce botniță voi pune ierbii să nu muște?