O mie de gesturi mi-aruncă în stradă
tot roiul de fluturi târzii,
simt gust de pământ,
văd păsări de pradă,
iubito,
suntem încă vii,
încinși ca jăratecu-n sobă
cu mintea zburlită de chin,
aprinde lumina,
dar
stinge-o degrabă că vin
la o cană cu vin.

Aprinde lumina și lasă la ușă
un semn să mă-ndemne să bat,
țigara mocnește,
e-atâta cenușă
în față, în urmă...
nu vezi cum mă zbat?
Cum orice secundă parșivă-mi întoarce
din ceasuri tic-tacu-napoi...
iar tu
mă crucifici, femeie, pe ace...
Mai știi cât din tu și din eu
suntem noi?