trec trăitori cu duhurile biete,
icoana ta o veselesc și tandru;
rostogoliri de clipă-n fald meandru
cerneală bând, penița să o-mbete.

sub raze-n al fiirii policandru
e-o taină-n negre ale tale plete
stingând lumina-n umbre, pe-ndelete
și-ți crește-n piept veciilor leandru.

paiangul țese vreme și destulă
secunda-i vis prin timp din lanțuri scos
și ruga a zdrobit a mea rotulă.

petala ta din amintire cos,
ai mai lăsat în perne o plantulă,
un prunc de șoaptă din al nostru os.