Versificatorii dibaci
Răsar precum ciupercile după ploaie,
Și, dacă ușor te prefaci
Că-ți place zmȃngăleala lor vioaie,
Dar în amor grimasă,
Sunt gata să îți ridice un templu
De cuvinte bucălaie.
Ei își arogă, în barba lor slinoasă,
Ramura de măslin,
Nebăgȃnd de seamă
Că versul lor latră
La lună nouă, stele, vȃnt
Iubită, saltea, ori casă,
Zdrobesc orice cuvȃnt
Ca un Dorel ce învȃrtește o lopată
Misterioasă.