Cerurile filtrează lumina,
vântul se întrece cu umbrele norilor.
pământul se întoarce cu fața la soare,

ziua prinde în brațe păsările timpului
și încerc să zbor spre nesfârșitul facerii
de la începuturile lumii.

Oamenii trec grăbiți pe lângă bariere
fără să se roage de nimeni,
își salvează cu greu vorbele dulci.

Flămândele limbi își aleg cuvintele
cum albinele culeg florile de nectar
și le sădesc în ispititoare dorințe
pentru iernile care vor veni.

Mă îmbăt cu aromele serilor de tei
apoi aștept să se verse eternitatea
în clopotele vremii.