Un zbor înfrânt de propriu apogeul
Pe vârf de munte-al nemuririi zace
În lumânare-aripa își desface
Și-n rugă să își afle dumnezeul.

În venerări cuvântului vorace,
În după ploi ce mândru-i curcubeul...
Defuncte clipe umplu Elizeul
Că duhurile lor devin sărace.

Găsind peniței uneori refugiu
În albe nopți, cu slova căpătâi;
Șoptirea care nu percepe sulgiu...

M-au nins sublime celuloze-ntâi
Am așezat cerneală-acolo, giulgiu
Iar dacă adevăruri vinzi, rămâi...