Nu-mi prind cuvintele rădăcini,
se mulțumesc să se așeze la masă
într-o meditație hipnotică.
Înserarea fuge de la fereastră mai spre grădină,
noaptea caută o lucarnă deschisă
pentru păsările încă nehotărâte.

Mă îndepărtez de colțurile rămase libere,
fac semne în calendarele lunii
pentru gândurile care vor veni acasă,
să intre în pielea fragedă a copilăriei
cu o bucurie atinsă de atâta așteptare
încât abia o scot din amintiri.
S-au produs schimbări neașteptate
care te prefac într-un străin veritabil
ce nu-și mai recunoaște locurile.

Oamenii se întreabă cine ești și ce cauti
și abia apoi te recunosc, se luminează la față,
se strâng mai mulți și ascultă cu plăcere
orice noutate venită din afară
ca niște apostoli ai îndreptării lumii.