agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-05-18 | |
pun pariu că și ție ți se întâmplă uneori atunci când e foarte multă liniște în jur
să te împrăștii în mai multe locuri mă văd foarte apropiat de morți. sunt destui care au grijă de mine câte unul în fiecare zi mă ia de picioare și-mi târăște corpul prin viață sunt o lacrimă uriașă îi zic bagă-mă la congelator să nu mă înghită pământul pune-mă sub soare la uscat atunci când devin gheață și după ceva timp suflă-mă cât poți de tare înapoi la umbră ca pe un firicel de abur abia prins de lumea asta câteodată suflul ăsta e plăcut dar bineînțeles e total diferit de senzația pe care ți-o dă un bebeluș care îți strânge uriașul deget în pumn sau printr-un exercițiu de imaginație diferit de visul unei semințe de sub pământ în care se ridică mândră peste bulgări și rămâne ținută la adăpostul unui braț de vară nesfârșită lucrurile astea se petrec în vise și nu avem dreptul să le judecăm nici eu nici tu de asemenea nu putem compara trecuturile și nu ne putem pune în calea timpului bunicii mei țin toate fotografiile vechi într-o pungă mare de plastic prinsă la capăt cu un elastic acolo se petrece din nou tot ce s-a petrecut deja un cadavru uriaș râcâie câteodată punga, vrând să treacă de elastic uneori reușește și aruncă în noi cu toate golurile ținute atât de strâns până în momentul de față într-un piept nemărginit care pare să-și găsească cumva sfârșitul în prezența noastră, celor rămași. în punga aia văd câteodată ochii gata să pleznească de durere și neîmplinire și totuși atât de bine antrenați să nu arate. sub crăpăturile pozelor alb-negru plutește un punctuleț în priviri să fie din cauza hârtiei uzate sau stă acolo încremenită zbaterea unei speranțe nebunești și interzise? câteodată mai scriu luna cea mai folosită de către poeți istovită, cade pe fundul lacului ținut cu grijă în mâinile-căuș crescute anapoda din trunchiul cuvintelor. parcă simt tensiunea dintre chibrit și catran și în același timp de câte ori clipesc strâng între pleoape corpul deșirat al unei stafii când îmi aprind o țigară întreaga cameră se lasă pe umerii mei ca o tipă ce tocmai a ajuns acasă după o zi întreagă de muncă aruncându-și haina groasă țuguindu-și buzele pentru un fum probabil știi cum e și cu băutura când deschizi o sticlă de bere tocmai ca să înfigi cuțite în stomacul de piatră format pe dinăuntrul stomacului tău ajungi chiar și la creier vrei să-l smulgi din rădăcini și să faci curățenie după atâta timp dar nu e chiar atât de simplu când trecutul stă acolo ca o bătrână singură și tristă, uitată de rude distrugând mingile copiilor ce ajung în curtea din față câteodată nici nu aprind lumina stau în fața unor ceruri căzătoare în timp ce lângă mine în sobă arde tăcut miezul nopții
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate