Cobor jaluzeaua și îmi cufund capul
în perna moale încălzită de razele dimineții
ca o pâine proaspăt scoasă din cuptor.
Încă o zi liberă în viața mea de angajat.
Stau tolănită lângă pisică și aștept ca farnesolul
din ceaiul de tei să-mi inunde celulele
cu ceva care seamănă cu o moarte întârziată
(sau cu o înviere).
Promit că o să adormi, puișor, promit să adormi,
iar când te vei trezi, vei cunoaște diferența
între o întârziere tăcută și o pierdere definitivă.
Ce zi frumoasă și contraproductivă
pentru o ipotetică plimbare pe malul mării
sub o ploaie torențială care te udă până la piele.
Datele meteorologice nu sunt niciodată precise.
Astăzi o să te duci să îți iei o rochie șic,
după care vei scrie doar lucruri pozitive,
plăcute, pentru că viața e o continuă
contradicție de natură etică,
penetrată de incertitudine și surprize.
Adormi, puișor, și mâine e zi.
Adormi în brațele mele și
nu te mai gândi la nimic.
Doar ascultă tăcerea lunii,
urmărește felul cum firicelele de apă din
fântânile arteziene ale acestui oraș
se ridică și coboară -
toate în același timp în mijlocul nopții
străbătut de purpuriul luminii din miez.
Toate au un punct maxim până unde se pot înălța
și toate coboară cu identică umilință
la picioarele pietonilor ce privesc
cu ochi sclipitori
neantul zilei de mâine,
nimicnicia din spatele ei.
Adormi fără să te mai gândești la nimic.