pe timpuri mă culcam cu spatele la perete
și eram pregătit să-i sar la gât
dar ea nu mă căuta. nu îi eram în listă

astăzi patul e tot mai mare și tot mai rece
parcă nici așteptarea nu mai are aceeași culoare
așa că prefer să fiu luat prin surprindere

pământul de sub tălpi era negru, fărâmicios,
și rădăcinile se împăcaseră cu abruptul
lingându-și arsura amintirilor

acum pământul se deschide
brazdă după brazdă și brazdă peste brazdă
iar semințele se culcă deja ostenite

dintr-un nor îmi fac aripă...