lumească-a veșniciei ustensilă
în noaptea dusă am visat iubirea...
era pe-aceeași cale cu murirea
și învelită-n raze lungi de milă.

spre zorii vieții mi-i înrâurirea
în dimineți cu roua lor umilă
scriind poeme-n a petalei filă
ce îți aduc spre floare lămurirea.

pe apa diafană a luminii
ca în amurg de trai pe zări luntrind,
o sete de vecie-n piept nutrind,
amorul ultim își mănâncă spinii.

și iar pornește omenescul ropot
și tânguie-n tumult al clipei clopot...