agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ KW
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-05-26 | |
își face veacul gard în gard cu mine
un drac roșu care vrea și care mereu mă convinge că mă ține în viață atunci când sare în grădină la mine dracul insistă să-l contrazic și-și revendică adevărul, împielițatul se scaldă în răni pe care le vrea numai și numai ale lui în sălbăticia interioară aprinde focul dintr-o singură viață și-l dă lumii țopăie proslăvind foamea pe care-o urăște, ascuns din fața incendiului ce nu luminează și nu încălzește îmi ia mâinile pe nesimțite și mi le răsucește pe trunchiuri și le rănește mut și mă minte că nu știu de ce deasupra apelor mă privește în ochi, păsări stranii cad înfipte în gardul dintre mine și el mă amăgește uneori în șoaptă cum că nimeni nu știe, îmi urlă în urechile lui țuguiate cum că fiecare înțelege doar pentru el când îl trag de coadă îi scapă adevărul printre gene și chițăie într-o bucurie de nerecunoscut doar când sunt asemenea lui are dreptate nu are smoală și nici cazane, nu are unelte mereu ascuțite, mă are doar pe mine și o dorință nestăpânită de a se refuza când mă desfac din strânsoare și mă las să trăiesc, fuge pufnind în cotloane pregătite pentru zile albe plec din ce în ce mai departe și îmi ia mai mult să mă întorc și mă gândesc din ce în ce mai puțin la cine îl va înveli în lipsa lui de odihnă, la cine îi va pupa fruntea crăpată, la cine îi va mângâia ghearele roșii din ce în ce mă îndrept către fără de întoarcere, singurătatea mea a început de mult să se desprindă de a lui din ce în ce nu mă mai ține în viață și ridic treptat un gard lângă tine, deja simt cum o să-ți fiu mai aproape decât mi-a fost el vreodată în felul în care se rostește adevărul, îți spun din ce în ce mai mult bucuria de a trăi singur, de fiecare dată aparte peste gard
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate