parodie după Trandafirul Alb

de Nicu Murgășanu

Condamnări contopite, nesfârșite condamnări
Sentințe transformate în zile, luni, ani, decenii…
Șpaga recent primită îmi provoacă exaltări!
Să nu mă cauți vrăbi, m-ascund dacă pot la rudenii.

Fac mereu presiuni procurorii, ca la carte,
Să denunț sincer, albindu-mi nesfârșitul cazier.
Lângă mine, frumos, un autor ermetic, aparte,
Va scrie cărți, de nimeni citite, ca un romancier.

Amintirile mele îngroașă dosarele,
Prind rădăcini și le fac să stea în picioare,
M-aștept vrăbi să nu văd prea curând soarele
Sau chiar să-mi explodeze mașina-n parcare.

Conturile mele sunt bucuriile tale.
Mulțumirea mea-i să te visez în dormitor
Și-n sacii de bani ce ți-i presar pe șale,
Dar ai grijă să nu te miroase vreun procuror.

Vrăbi, bucuros am recunoscut totul la sfârșit
Cu-așa sincere remușcări că un judecător
A râs cu lacrimi un minut, iar de acum, lunar, fericit,
Un crin negru tatuat te așteaptă la vorbitor.


poezia parodiată

Trandafirul Alb

de Nicu Murgășanu

Gânduri suprapuse, interminabile gânduri
Zile disecate pe ore, minute, secunde...
Trandafirul stă proaspăt printre rânduri!
Nu mai fugi iubito, rămâi, nu te-ascunde.

Trandafirul presat în cartea netipărită
Păstrează petalele albe, sincere, neofilite.
Lângă trandafir, frumoasă îmi rămâi zidită
Între pagini de carte niciodată de tine citite.

Paginile sufletului meu rupt în bucăți
Sufletul ierbar, călcat de tine-n picioare
Te-așteaptă iubito la margini de Cetăți
Să explodăm fericiți într-o singură floare.

Cearcănele mele sunt tristețile tale.
Suferința-mi stă în pleoapa nedormită
Și-n trandafirului alb ce ți-l aduc în cale
De parfumul lui te lasă acum învăluită.

Iubito, trist declar la final, și-ngândurat
Cuprins mereu de prea multă sinceritate,
Că-n fiecare dimineață, lăcrimând și înrourat
Trandafirul Alb te așteaptă-n Cetate.