vis viscolit,
pe strada Umbrei încălțăm pantofi de părere
mirări vin cu trenulețul groazei de vreme
devreme intram în lăuntruri de timp
când încă noaptea
când încă visul
apoi
ochii noștri descuiați în capete
miroseau a fotografii paparazzi ud
de Dumnezeu în nud

Nicăieri
era o destinație pentru vizitatorii de cuvinte
cărțile erau pe masă
într-un ospăț al privirii
suitoare la creier

un greier
îți pitula-n ureche cântec,
uimiri de prunci aveai în pântec
pe strada Umbrei nu erau tramvaie
doar o ciozvârtă de odaie
mâncată de molii

în bezna rațiunii, sub lințolii
curgea un ort al vorbelor spre groapă
lumini veneau în liniștea mioapă,
din soare solii

o lebădă își descuia murirea
spre cântec nemaifost
iar noi primeam din umbre lămurirea
de rost

spelunca
cuvântului, eternității element
e-n faliment
vânând ierunca
ce-n piele de hârtie-i învelită

cerneala curge, sânge de izvor
și sub peniță vorba-i sub zăvor,
imagine cumplită
a sinelui de luturi Creator