crescută în văzul luminii
n-am înțeles bâjbâielile tale
a fi-ul la voia întâmplării
sferturile de soare în sferturile de om
poate grădina mea a fost mult prea largă
Dumnezeul mult prea înalt
și-am făcut o obsesie din a găzdui
litere ierburi fulgi culori tot felul de aripi
neliniștile spre marea dimineață
unde nu există limite în a te bucura
poate ai avut o zi proastă un junghi intercostal
numai o stepă cu intoleranță la ploi
la descătușarea în viață
așa se vedea de la capătul celălalt
fumul lumânării neputincioase
ursitoare frustrate și rele te-au ivit
din resturi de drum din resturi de inimă
8 degete 1/8 de ochi
umbre bolnave de jumătate-de-pasăre
te-ai pomenit cu destinul în mână...
poate sunt prea poetă
poate picioarele-ți te scufundă
și cârtițele-ți proclamă legi

e

doar

pământ