În meditațiile de peste zi și noapte, locul acesta simte lumina, iar în oase și carne mi-a crescut o stea. M-ai umplut de daruri, ca un tată grijuliu și fericit de întoarcerea fiului risipitor. Nu am nevoie de nicio pictură, statuie, relicvă, doar de amintire. La Geneva, Lyon, Roma ți-am urmat sfaturile, am stat împreună în tren sau avion lângă umbre visate cândva. De fapt, mi-ai arătat tot parcursul într-o secvență. Atâția ani într-o clipă, i-am văzut în câteva imagini. Erau urcările necesare, întrebările de atunci au fost rezolvate în cea mai simplă ecuație a inimii. Tu ești în adâncul meu, nici nu mă gândesc bine la lucrarea Ta și mi-ai dat deja răspunsul, cum să mai am vreo îndoială când la rădăcina gândurilor Te găsesc gata să-mi răspunzi. M-ai cucerit și pot să mărturisesc: suntem una. În zori mă îmbrățișezi cu credincioșie și dragoste, nu mai am nicio îndoială, acum dragostea mi-a descoperit înțelesul întâmplărilor, puterea de a depăși orice încercare de împietrire. M-ai cucerit cu demonstrația iubirii și sunt întru Tine: exprimarea atingerii, vindecării, creșterii, binecuvântării. Pot să vorbesc în gândul Tău, trăiesc momentele întru Tine și dialogul nostru este semnul schimbării înțelegerii, cunoașterii, al apropierii Tale de cei care o doresc. Mi-ai curățat gândirea de “Nu” în conversația noastră, m-ai obișnuit să-ți simt îmbrățișarea locului de acasă. Și simt privilegiul prezenței Tale în dialogurile, exprimările mele, mi-ai dat împlinirea de a fi dincolo de ruine. Iahve, Adonai, Elohim mi-e Tatăl de când mă știu, dar nu am spus celor care nu cunosc. Numai cei care au luat seama la lucrările Tale înțeleg apropierea Împărăției peste straturile suferinței. Eu sunt întru Tine și Tu m-ai ocupat cu sensul frumuseții, ca un cuceritor de nesfârșite chemări.