despre ce să îți mai scriu
despre țara pe care o știai
cu părul lung până la tâmpla bunicii
din constelația dușilor dragi
tu o vezi doar în gânduri
dimineața când ridici storurile
hm, aici acasă moda s-a schimbat
în loc de chitară
muzica drujbelor răsună
în resturi de codri
munților noștri
le-au căzut pădurile...
salbaticiunile se ascund
în birouri rujate
apoi capătă detentă
peste hăuri unde
dreptatea zace ucisă
hoții își fac cruci mari
bisericile poartă ochelari
de cai scăpați în cărți
unde nimeni nu îi mai caută
scrisorile nu se mai scriu
lumea tastează
urări, ordine, legi, fărădelegi
și fraze blegi
tu ce mai faci, măi emigrantule
mai miroase a căpșuni
în palmele tale crăpate
te mai ustură lacrimile
de sarea marii de acasă
delta îți mai bântuie nopțile
Oltul și Mureșul
se mai întâlnesc în suspinele tale
te mai doare tâmpla de Ardeal
mai porți în haină
măreția Sfinxului
le mai ții minte pe Mariile noastre
prinse de mâini tricolore
aici îți iubești țara în gând
nu ai loc de cei care o iubesc
scotocind-o prin buzunare
pipăind-o în public
cu binecuvântarea legii
și a preafericitelor bărbi
aici nopțile se rup de muncă
miniștrii ca poeții
versuri târzii
ordonanțe nocturne
ești în gândurile lor și tu
te vor sănătos
să trimiți bani acasă
dar nu păreri, nu idei, nu voturi
rezistă dar rezistă așa
nu posta, nu deranja
taci și dormi liniștit
în statistici
guvernul lucrează
te lucrează
te prelucrează
să nu te întorci
să nu povestești
să nu fim împreună
spun ei că dacă iubeai țara
stăteai aici la pomeni
la coliva lor asistată
să mănânci și să razi
să dormi în cizmele conștiinței
să săruți mâna care te-a furat
în rest, ce mai faci mai emigrantule
eu bine, bine de tot
plâng puțin pe verso
că să nu vezi
cât mă doare că murim amândoi
iubind aceeași țară
tu acolo
eu aici
măcar tu ești cineva
eu însă nici nu știu
cum să semnez această scrisoare...
un emigrant rămas acasă
(SD)