Tu mă privești asemeni unui semn,
Și-ți spui c-aș fi pământ bogat...
Sunt doar un spirit și-un îndemn,
Sunt un Icar ce nu a mai zburat.

Mi-acoperi chipul cu miros de floare
Și sufletul mi-așezi cu grijă-n glastră,
Mă crezi busola, piatra din cărare,
Nu sunt decât vitraliu lipsă la fereastră...

Mă simți ca răsuflarea din alcov,
M-asemeni vântului gonind peste alei
Sunt doar petala de culoare mov,
Rămasă-n agonie într-un vârf de tei.

Aș vrea buchet să am și izul demisec,
Să fiu licoare pentru minți răzlețe,
Sunt doar al toamnei auriu eșec,
Un roșu măr din mere pădurețe.

M-așezi pe portativ dintr-o baghetă,
Că nobil sunet în urcuș,
Îți sunt logodnic fără verighetă,
Baladă de vioară și fără de arcuș...

Zdrobești cu mine ghețuri și tristeți
Și mă păstrezi că pe balsam de suferință,
Sunt doar o sanie prinsă-ntre nămeți,
Scrisoarea către Moș, fără dorință..

Mă vrei nebun mărșăluind pe-un șah,
Răpind regina în deșertul aberant
Nu sunt decât sanscritul padișah,
Un rege vedic, fără elefant.

M-ai scris în cronici și în vechi sonete,
M-ai încrustat în temple și castele,
Sunt doar meteorit printre planete
Și doar reflux la țărmul versurilor mele…