preafericită, rătăcind printre splendori


prin acerbe hățișuri de cuvinte
de nimic oprită ea-și urmează cărarea…
preafericită, rătăcind printre splendori…
aurore străbate făcând din noapte zi;
miresme și nerostite triluri o împânzesc
și întreaga ei ființă
se desăvârșește un ochi mereu deschis,
un timpan mereu treaz,
un radar în plexul solar
în adâncă ascultare a totului,
pe toate coordonatele un ochi multiplicat,
o vie oglindă în expansiune
prin goluri și ninsori
nesățios căutând visul virgin neîntrerupt,
aproape invizibil, patinat în memorie –
lotus – cupă sidefie în deschidere –
inimă a lumii pulsând
de neatins alunecă ea peste hăuri,
în sine
adâncul sondând, înaltul captând.