ne răsfrângem
în lacrimile tale,
Ană,
ori tu, când noaptea
ți se așază
în jur ca o ramă,
ieși înaintea tuturor
pe drumurile pe care apuci
și le zidești înlăuntru
încă și încă o Ană.
vezi tu,
singurătății nu-i mai dă
nicio șansă
stâlpul ce ai ajuns,
rezemându-ne rând pe rând
de lacrima ta
ca de o mamă.