de ce mă împingi de pe scaun
ai aranjat serenada
la capătul opus al universului
unde lumina pătrunde
prin râuri de săgeți
să umple vidul cosmic
cu razele iubirii
lasă-te jos de pe genunchii mei
să mergem alături la braț
prin vremea contopirii noastre
ca păsări
cu zborul înalt
deschidem fereastra
să ne pliem aripile pe
cuanta luminoasă
zâmbetul sălbatic al crinilor
decupează inimi din cer
pe obrazul albastru al infinitului