cu degetele catifelate și moi
îmi mângâie cerul dorințelor
înstelat în fiecare noapte

gândul strânge în ochi imaginea
ascunsă de doruri de vis
lumina nu mă lasă să dorm
în veacul acesta fără acoperiș
când ploaia se lasă purtată
despletită peste păduri și câmpii

mă îmbăt cu privirea la pândă
să rănesc orizontul c-o lacrimă
prinsă sub arcul curcubeului de apă
de unde un plâns de frunze
se aude în fiecare dimineață
cum suspină pe cărările timpului

tu umbli descultă prin ierburi
și mă chemi să îndrăgesc apusul
după care se perindă nopțile
prin dragoste în vârful picioarelor