Tu cânți la harfa șiroaielor de ploaie,
Când sufletul tău întreg e o văpaie,
Voluptoasă, între durere și patimi,
Te scalzi în moliciunea propriilor lacrimi.

Norii se scurg, îți aduc melancolia,
În adânc ascunsă, se dă bătălia
Cine va-nvinge-asupra sufletului tău:
Te zbați neputincioasă-n gheara unui zeu.

Notele harfei vin din suflet, instinctiv
Pentru a se pierde iar de pe portativ.
Cerul cenușiu te-apasă, te ignoră,
Nimeni nu aude vocea ta sonoră

Și tuturor le-ai rămas necunoscută,
Fiindcă gura ta îi privește, mută...