încătușat de fiecare pană
îmi scutur aripa de cenușă
poate-mi înfloresc lacrimi
pe colțul tăcerii
să le transform în balet

în spărgătorul de nuci

gheața e rezistentă
sper să lunec
nu vreau să mă înec în lacul insipid
detestat și de lebede
câte-au mai rămas
după ospățul ciorilor de ciocolată amară

mi-a bătut una în timpanul drept
crezând că-i fereastră
o lebădă
(dar ce mai este drept
când nici luna nu mai trece dreaptă
la nord de paralela 45)
a pictat pe geamul opac
c-o singură aripă
live free or die

mă gândesc la salcâmii albi
îmi acoperă cearcănele nopții
e liniște și atât de rece
înlănțuit de marmura gri
scrijelesc tomnatic o baladă

death is not the worst of evils