era o miză și singuri
doi invalizi
ne validam reciproc ideile

la masă sub vița de vie
visez cum plouă
și desenez o umbrelă

timpul alunecă pe(ste) pietre
vocea ta sparge tăcerea
asfințitul este un pretext
să ne iubim mai devreme

ca o femeie cu șapte copii
obosită
grădina cu flori

oricum
e importantă lupta între oameni
și propriile lor deprinderi

noi doar scriem
doi invalizi ne taie mâinile
ale tale sunt fierbinți și alungă tăcerea

chemări apar în inima strânsă
la atâtea invalidări de destin
preconceput