iar pe tulpini de noapte e-mbobocită bezna
suind ca fumegare din ta țigară-n lene
și pasărea-i tăiată și e triumf de pene
spre nicăieri a merge ți-e-nțepenită glezna.
feream de ochii lumii a-mbătrânirii fructul
ca toți să mă mai creadă puietul ce am fost
dar în cetăți de vreme îmi taie apeductul
un țărm pribeag în stele, cu zarea pederost.
de vraful tău de scrieri privirea o izbeam
să cânte laolaltă în cerul larg cu vrăbii
din pajură de zgomot să nu rămână neam
prin nestemate gânduri și-n tot pe-atât corăbii.

la urmă slova asta în lanuri de te cere
ascunde-o-n apa toată din ochilor unghere