tare lung mai este drumul pân’-la tine
iar scara vieții ne pare-atât de scurtă
sub greutatea prea dulcilor păcate
din loc în loc i se mai rupe câte-o treaptă
orice am face mântuirea ne este o himeră
rămânem răstigniți pe crucea care suntem
bieți muritori noi nenăscuții din fecioare
poate că tocmai acesta-i adevărul ce te doare
ne vrei dară virginitatea mamei ne este înălțarea
iar dracul ți-a furat cheia de la centura castității

coboară doamne cerul mai aproape de pământ
măcar în vis să pot să-ajung și eu până la tine
atâta cheltuială nu mai trimite moartea să mă ia
oricât de luminos ar fi tunelul ăla
claustrofobia e mai tare ca dorul meu de tine
când m-oi trezi cafeaua-mi va părea atât de-amară
că m-o cuprinde-o scârbă existențială
am să mă vând doar pe-o secundă de iubire
și scapi așa și tu instantaneu de mine
rămâi cu lumea asta din ce în ce mai strâmbă
degeaba speri c-o să mai nască vreo fecioară