nu-mi da raiul afară din tine iubite poartă-mă
într-o culoare virgină
nectarul din buză să fiu rugăciunii
îmblânzesc pentru tine o simfonie celestă râurile morții din palme
își vor îngropa talazul în sămânța de aur
midas reîncărcat
adaptez din mers scenarii de supraviețuire elitiste
reînvăț să mă locuiesc în primul gest ce mi-a primit esența
conturul se umple de păsări
din vitralii de cer se preling curcubeie
pielea îmi strălucește
pastelate magii

reprezentant ilustru al bărbatului clasic mereu protestezi
că ești pe minus la inventar
pe curbura sânului
ți se-nnoadă încheietura gândului
semnul infinitului îți dă poznaș cu tifla din fundă
nu-nțelegi (sau doar ești maestru de mime)
cum pot respira dinlăuntru
prin coastele-n plus incriminate la fiecare
a treia respirație

dincolo de furia cuceritorului
căruia prada nu-i recunoaște victoria
simți cum soarele-ți lunecă pe suliță până se-nmoaie tăișul
pumnul se închide peste fata morgana și prinde
ecoul unui râs sfidător

eterna mirare de-a fi necunoscutul din broasca destinului te feliază subțire
o gemă fragilă în pulsul puterii

sălbaticul din ogradă armezi pistolul și tragi cu gloanțe de carne în stele
precum implozia-n sămânță subjugarea ispitei
te face posesorul
terorii de-a fi
vitrina își schimbă polii iluminărilor
fluid ard lei de nisip în artere
visător incurabil sângele prelins pe ruinele zilei
l-ai transformat în sonet

sub ploile tandreții mele ogoarele rănii s-au umplut cu litere ziditoare

angoasa vremuirilor apocrife
a virusat rugăciunile
ochiul nu mi-a cules albastrul din strană înainte de prăbușirea
altarului
pelerinul devine răscruce
fântână

cu fiecare dimensiune pe care o nasc
scena mă-nghite

nu sunt femeia ta
te-am locuit și pe tine egal până ai învățat să-ți inspiri infinitul
pe o singură nară