vreau să urci cu mine
până unde s-o nimeri
și apoi să nu ne mai oprim
decât ca și până acum

să ne tot ducem la viteza potrivită
către nicăieri
și să păstrăm direcția
ca pe o amintire dragă

vreau să pierdem din greutăți
hrănindu-ne cu ele
și să reținem pentru o vreme
ce nu e pe hartă

privitul în ochi să ne fie
prilej de popas,
printre atâtea alte forme
de îmbrățișare

vreau să recunoaștem
iar și iar semnele
printre care rătăcirea
ne dezvăluie fără teamă

să treacă prin noi viața
așa cum nu se opresc norii
și să dăruim cu puterea
ce ne depășește

vreau să urci cu mine
fără să căutăm un loc anume,
fără să fim presați între
două clipe care mai de care

să ne alegem în liniște
copacii și cuvintele potrivite,
să ne întindem de-a lungul
asemănării noastre

cu puține și cu bucuria regăsirii
a ceea ce ne-a adus alături,
să atingem vârfuri de la care
doar astfel ne putem da drumul

printre atâtea lucruri
pe care le primim și le pierdem,
vreau să putem împreună
să nu mai fie vorba despre fiecare

te cer până la pământ,
hai să ne însoțim,
n-aș face-o
dacă nu s-ar fi întâmplat deja