N-o să vii să ne întâlnim
nici n-ai avea cum,
nu am un loc în care să mă opresc,
am un timp fără sincope.

În piept am mai multă dragoste decât inimă,
mă îndestulez din cuvânt,
respir clipele ca pe un dat din aer
și adorm la ferestrele trenurilor în mers.

Eu nu mă îmbrac în culorile vremii,
dar plec odată cu ele,
rar mă întorc la primăverile care-mi scapă din mers
și înfloresc în magnolii.

Oricum întâlnirea propusă
este un fel de îmbătrânire frumoasă
dincolo de umbrele castanilor înfloriți
pe o alee cu pietre megalitice vorbitoare
ce nu ne grăbesc să murim.