Întors în timp îi văd luminii, sânii,
Trei puncte cardinale-abia născute,
Sorb legănate ca ciutura fântânii,
Sub ochii mari ai Grijii absolute.

Mai e puțin până la miezul nopții,
Există-o clipă între ieri și mâine,
Pare o insulă pe Marea de creații
Și tot ce naște-acolo-i pentru tine.

Așa simțeam pe cel născut pe urmă,
O jale-avea pe chip ce-mi amintea,
De o icoană-a ta prinsă cu-o sârmă,
Pe-un cui bătut încă în mintea mea.

Acum sunt toate patru împreună,
Acelor trei ce s-au născut eterne,
Le dau pământul tot să îl supună,
Să-i plimbe-n cercuri infinita lene.

Pe ultim, muritor, n-am altă cale,
Busola mea spre el întoarce capul,
Am să mă-mpart în patru părți egale,
Dar ca-n icoana mea nu este altul.

Iubirea s-a născut la miezul nopții,
Pe-aceiași insulă-ntre ieri și mâine,
O să aștept aici pe pragul minții
Să se mai nască-o dată pentru mine.