Cu singurătatea nu mă laud niciodată
aproape că am uitat de ea,
cât mai plin de gânduri am înnoptat devreme,
am rămas un căutător de comori.
În tot ceea ce-mi spui
mărșăluiesc printre lucruri cu vocea ta
și mă împart la doi.

Cu fiecare ochi bolnav de necunoscut
simt cum adulmeci mirosul sălbatic
și mă țin departe de trădare,
un copil cu foamea-n gât,
dimineața când se crapă de ziuă
și lupul din mine pleacă
să-și ascută dinții în stele.

Cu o voce sticloasă de pasăre
îți mângâi auzul cu sunete
coborâte odată cu lumina din cer.
Nu mă toca printre dinți
sunt eu vajnicul tău suflet umbros
cu izvoare de dor.