Ni s-au scuturat salcâmii
daică dragă,
pe morminte…
ce risipă prea-duioasă…
și ce blândă…
ce bălaie…
uite,
dadă,
rândunica
cum nu uită să alinte
dincolo, în crânguri ude,
firul ce de-atâta teamă a și prins iar să asude…

și tu, dadă, nu mai plânge
lasă purpuriul ăsta soarelui când cucerește
și te învelește-n lapte
măi, luniță,
măi, hangiță,
când torni vinul lupilor și nebuniei
vinul alb – în nopți de smoală ce cunoaște ca un câ`ne
tot ce creste și se schimbă, și apune, și renaște
ce rotește,
se rotește…
toarnă vinul, măi, dăduță,
că io-ți dau oricum și pâ`ne…

Știi tu oare, măi, leliță,
- că bulina
gămălia unei stele
dorul ei ce vrea s-apară
îți va creste-n piept
și mâine
praful ce vei fi va trece-n al ei sânge
așa simplu
și călduț în năucire…
și prin flăcări
și țărână
prin înecăcioase unghii de portocaliu și verde
prin atâtea legănele ce or vrea de-atunci s-o prindă
te va tine minte
luno
- mamă-înceată, puțin-vrândă,
vei fi dadă-într-însa
dadă
pentr-un pui de azalee răzgâiată și căpoasă
dadă dulce
dadă bună
dadă moale
pentru dânsa-astru ce va fi de-atunci o zână
printre alte roșii piepturi – călătoare și frumoasă
te va tine minte, dadă,
miliarde și cu una de rotiri năucitoare…
va fi lună, când dansează!
daică dragă,
puțin-vrândă
ni s-au scuturat salcâmii
ce risipă prea duioasă…

S-au dus și ai mei, dăduță
și sunt singur
eu cu mine
eu – sub flori crescând în sânge
din atâtea luni stinghere ce-au fost luni
cum ești tu, dadă,
și-acum sunt, sfioase, piepturi
pentru azaleea-aceasta
uriașă, schimbătoare
cu atâtea flori rotinde, cu porniri capricioase,

ce tot zboară,
ce îmi zboară și prin gânduri
când îmi cer și mie carnea

preafrumoasele crăiese, în lucirea
- curioasa -
de când mi-au luat pe mama,
de când mi s-a dus mireasa...


(mai, 2014)