pe mama am iubit-o târziu
după ce soarele a apus
întinzând pe cer iertarea
zeilor nenăscuți
în liniște am scris cuvintele iubirii
până ce soarele răsărit din lacrimi
a adus mireasma ploilor
tata plecase în ceruri
să închine la masa tăcerii
cu îngerii
să joace destinul
pe un ban găurit
mama l-a plâns
ca un prunc rupt de la sân
fără graba uitării
în flancuri de zâmbete
răstignite pe șoldul pădurilor
amânate de la tăiere
în răstimpul rămas
am sorbit împăcarea
precum cuburile de zahăr topite
în ceaiul dimineții
în timp ce mergeam aplecat
către noile zări apăsat
într-o iubire lăsată să moară
în târgul norilor
ploaia a acoperit orice
urmă de zâmbet a pădurii