Aud și-n somn betoanele scrâșnind,
Privesc cu jale mâinile-mi zdrobite,
Pământul sub cazmale tremurând
Prin gropi adânci sau șanțuri nesfârșite,

Mi-i praful prin toți porii năvălit
Și greutatea pietrelor m-apasă,
Mă-nțeapă fier-betonul la privit
Și-mi bombăne baroasele prin casă,

Mi s-a umplut grădina de scaieți,
De holbură, de spini și pălămidă,
Mă sperie aceste dimineți
Și viața cu iluzia-i perfidă

Din care se aude iar și iar
Icnind, o betonieră ruginită
Și roaba ce se umple cu mortar,
Iar mintea-mi este tot mai obosită

De răcnetul tractoarelor din jur,
Al drujbelor ce, fără noimă, taie,
Avem numai betoane împrejur
Și-n loc de pace, multă hărmălaie…