ce stranie bătaie de aripi, ce forță rezultată abstrus.
se vor opri într-o dimineață-n aer fulgii de zăpadă
iar eu voi privi în oglindă trupul catifelat al fluturilor migrând către mare, noi oameni.
ce stranie depărtare. ne vom pierde discret
în organele ființelor vii, în catarge
în țesutul adipos al nisipului de pe țărm
până la marile porți, acolo
unde timpul se taie-n bucăți
roșu și alb ca o caldă ninsoare.