Pe miriști se împleticea ploaia
precum o pasăre beată.
Suveici de vânturi uscățive
depănau fuioare din covoarele
colorate ale aripilor de fluturi.
Ṣi tu ai descins ca o adiere
și se se aprindea orizontul de văpaie
ca niște drapele pocnind în vânt
și se depărta precum fata morgana,
și te-ai întors apoi la mal înfuriată
ca un tăvălug de nori încolăciți
precum șerpii împătimiți
în călduri înainte de împerechere
și vedeam tărmurile de nisip
dezvelite de vânt. Ṣi pe nisipuri
treceau desculțe femeile
frumoase ca niște ulcioare de lut
arămiu arse în cuptorul soarelui.
Setea toropise insectele
Ṣi în lumina palidă, lividă
a amiezii, deodată inimile
ne-au fluturat de o bucurie
sălbatică. Pe văi disperată
venea pe șapte cărări furtuna
cu bice agere de fulgere
Ṣi te-ai alintat și ți-ai amânat
plecarea, pelerinajul la schit,
Vinovată întoarcere, prevestitoare.

Peste ecluze au năvălit
apoi apele adânci ale viselor
și refluxul s-a liniștit.
Oglindit în gustul amar din bașicile
spumei sărbătoream ploaia.
Noapte senină peste munții de sare
și carapacea scoicilor plesnind
din nou sub incendiul nisipului.
Ṣi tu suferind în toropeala sângelui
ca o privighetoare în somn.

Furtună și pescăruși în larg.
Cântec în șoaptă îngânat
de o femeie lăuză ademenind
blândețea brizei. Ṣi peste mare
se descărca noaptea ca un tunet,
ca o avalanșă de întuneric.
O rază de lumină înflorind în porii
arși de secetă ai pământului
și iarăși cocoșii țipând de bucuria
dimineții într-un huceag de purpură.
Zburătoarele dormeau adânc,
nu se treziseră. Încă mai visau sălbăticia
ploii bete care împleticindu-se
se prăbușise peste tipsia de aur a miriștiei.

Copyright © 2017 Marin Mihalache