întinderi mari de grâu
soare dogoritor
vălătuci albi spre zenit
și sudoare peste fruntea scribului călător
lumea aceea pare un deșert mut, epuizant, tainic
în spatele ochilor căprui se zbat de durere gânduri înaripate
de câte ori privește înaltul
pe obraji îi curg lacrimi,
iar în palme îi înfloresc maci sângerii și slove de argint

(dana logigan)