fetița care târa o păpușă nu plângea niciodată
 
avea un carnețel în care trăgea linii când se uita spre cer
și câte un vapor trecea pe deasupra ei
fetița care târa o păpușă era foarte serioasă
mergea ce mergea apoi se oprea și ofta
și mai trăgea câte o linie în carnețelul ei
fetița care târa o păpușă era și ea o păpușă
în loc de ochi avea doi nasturi mari cu câte trei găuri
 
am deschis
 
o ușă am dat peste altă ușă am deschis-o
și-am dat peste altă ușă pe care am deschis-o
am deschis uși până am ajuns în dreptul
unei ferestre am deschis-o am dat peste altă
fereastră apoi am deschis toate ferestrele
s-a auzit un zgomot în depărtare nu reușeam
să văd pasărea care trecea prin fața mea
urmată de alte păsări nu se mai terminau
am sărit toate ferestrele înapoi și-am trecut
prin toate ușile am ajuns în baie 你的膝蓋和忘記一切你做
a zis o voce m-am așezat în genunchi
am început să tremur
 
așază-te
 
pe această frunză de burundanga să bag
mâna în tine să-ți scot copilul să-l mâncăm
să-ți fac brățară din cordonul ombilical
să rămâi stearpă să vrei să mori numai eu
să te iubesc numai eu să te iubesc numai eu
 
 
mi-e frică
 
de gândurile pe care nu le mai pot controla
de universul deformat ce crește
în mine puțin câte puțin ca igrasia pe niște pereți
ai unui sanatoriu ca să nu îți mai fie frică trebuie
să te uiți în ochii lor să nu clipești să ții capul sus
ca să nu îți mai fie frică nu trebuie să crezi în regret
dacă nu ți-e foame mănâncă la ore fixe dacă
nu ți-e somn închide ochii și numără în gând
visele urâte sunt ca niște cântece de leagăn
lasă-te în golul pe care-l simți cu brațele
deschise adulmecă pericolele dansează
pe ritmul scenariilor care-ți distorsionează
mintea respiră adânc și ridică-te pe vârfuri
ești cel mai iubit ești cel mai important
viața ta e o poveste care adoarme copiii neastâmpărați
nu te vom abandona suntem aici nu te vom abandona
suntem aici
 
eram singur în nesiguranța lucrurilor
 
pe lângă mine trecea un om mirosea a cadavru
fericirea era un handicap bicicliștii nu se sincronizau
în gară se anunțase stare de euforie până la închiderea
programului sunteți de jos sau de sus?
m-a întrebat o bătrână i-am oferit o țigară
nepăsarea se lua prin telepatie aveau cercuri
le învârteau în jurul gâtului le mestecau
 
azi în metrou
 
oamenii se abțineau să nu râdă de gândurile mele
 
de ce
 
ai vrea să mai trăiești? oricum vei ajunge la nebuni
m-a întrebat dumnezeu de pe schela de unde picta cerul
de ce ar vrea să mai trăiască? a adăugat un chinez
iar dumnezeu și ceilalți 49 de chinezi au râs în hohote
oricum va ajunge la nebuni a mai adăugat chinezul
și iar s-au prăpădit de râs pentru că mi-e frică să mor
am răspuns iar chinezul a întrebat îi e frică să ce?
îi e frică să moară au răspuns cei 49 de chinezi în cor
apoi iar s-au prăpădit de râs cerul era verde
 
casa suspendată
 
pe care o vezi lângă podul
care trece peste orașul fără lumini
nu este o casă libelulele care zboară pe lângă tine
nu sunt libelule podul nu este un pod și nici tu
nu ești tu cum nici orașul fără lumini care nu sunt
lumini nu este oraș aici ești în afara visului tău care nu este vis
iar acest bilețel nu este un bilețel cum nici
acest mesaj nu este un mesaj trezește-te
m-am trezit sub apă eram un pește care nu era un pește
 
când nu mai vreau
 
să mai trăiesc mă ridic pe vârfuri
cu mâinile deasupra capului și mă învârt
ca o balerină sub reflectorul gardului electric
apoi mă retrag cu spatele din scenă
salutând persoanele care se descompun
 
bucata de carton
 
pe care dorm mă așteaptă în fiecare seară
bucata de carton pe care dorm e caldă și confortabilă
pe bucata de carton pe care dorm pot să stau fără să dorm
bucata de carton pe care dorm cândva proteja un televizor
acum mă protejează pe mine oriunde m-aș duce
și e foarte greu în viață să nu ai bucata ta de carton
 
mortul
 
era îndrăgostit de-o moartă din cu totul alt cimitir
cea care-l plângea pe mort o plângea
și pe moartă mortul îi duse flori moartei
aflase că tânăra se contrazicea în confesiuni
moartei îi povestea despre pablo iar mortului despre juan
 
gheme
 
de praf se rostogoleau printre mese
eram așezați în pantă ne țineam de halbe
ploua și bătea vântul în cârciuma noastră
se făcea noapte câte unii își dădeau drumul
se rostogoleau sub picioarele noastre
nevestele îi așteptau cu roabe pentru
a-i arunca la groapa bețivilor dormeam
unii peste alții soarele ne ardea fețele
murdare de noroi se făcea seară ne ridicam
cu greu și ne trăgeam unii pe alții la deal spre cârciumă
gheme de praf se rostogoleau printre mese
ne țineam de halbe și cântam până adormeam
 
luasem asupra mea
 
vina celor care mă răneau vedeam
puncte conspirative de-a lungul tunelului
auzeam șoapte suprapuse știam că sfârșitul
se apropia odată cu umbrele care-mi mimau mișcările
îmi permiteți să plâng lângă dumneavoastră
am întrebat o doamnă cineva a tras alarma
și mi-a dat o batistă apoi a scos mâna pe geam
metroul a pornit mai departe și-am plâns
 
în fiecare noapte
 
mortul era dezgropat mandolinele
ridicau ciori deasupra cimitirului
mortul dansa cu fiecare
îl sărutau pe obraji și-l îngropau la loc
 
după o corectură
 
minuțioasă din acest poem n-a mai rămas nimic
 
într-un sanatoriu
 
le ziceam bună ziua
iar ei îmi răspundeau bună ziua
treceam mai departe și când ne întâlneam
din nou îmi ziceau bună ziua
le răspundeam bună ziua
 
am să vă strivesc
 
degetele-n menghine și am să torn acid peste ele
am să vă leg de picioare și am să vă târăsc
pe asfaltul fierbinte până veți rămâne fără piele
am să vă înec în veceu și-am să vă învii cu căcat
până veți recunoaște că sunteți lingăii
sistemului care vă spală creierele zi de zi