nu perfecțiunea-și imagina brâncuși
nici geneza nu o simboliza
ci metafora jocului el o reda

copii ne jucam inocent
de-a mama și tata
crescând ne-am luat cu una cu alta
și nici nu ne-am dat seama
că jocul acela nu s-a întrerupt
fiindcă el ne este însăși viața
ceva pe care nimeni nimeni
niciun savant n-o poate explica

o combinație mistică
între elemente primordiale
două tolbe unite între ele
pline doldora cu săgeți
de care ca o desagă e legat un bărbat
mereu grăbit să plece la vânătoare
nimfa e vânatul preferat
îi provoacă un fel de nebunie
prin care îl atrage în sanctuarul ei
unde ea se metamorfozează ou
unul mic mic dar foarte elastic
că săgeata de-l nimerește
se lipește ori se înfige-n el
dar în loc să se spargă crește
nimeni însă nu știe
că tainica armă e însuși eros
care în toată vremea asta
sculptor nevăzut
cioplește tot așa în joacă
după chipul și asemenea lui
un ovoid din două emisfere
el și ea unite întru iubire
jocul de care tocmai vorbeam