mă întorc cu sfială spre un anume moment
să regăsesc
spiridușul cu ochii de mure
străduindu-se
cu un fel de timiditate de-a lui
să pună ață albă în ac
nevăzut
într-un colț neștiut de pădure
sub un oarecare scorburos/ înțelept/copac
ca să
nu supere tare
un soare mic și opac
nu nu nu
nu mi-am luat rochița aceea
de la galeriile Dalles
tu
ai venit cu ea
într-o dimineață de mai
când razele coborau din auritul serai
curtai
pe atunci gleznele mele
care n-au cunoscut niciodată inele
erai
un fel de anticar tu însuti
și eu
doar o carte cu gene bordo
visătoare într-un anume fel indigo

ne-am îndrăgostit
inedit
luându-ne în greaca veche
într-un basm cu siguranță fără pereche
în luna de miere
am făcut turul anticariatelor bucureștene
sub soarele de vară ce clipea iute, iute,
din toate miliardele lui gene
șopteau toți
pe la copii, îndepărtați nepoți
ce poveste are anticarul acesta micuț!
ai spune că-i un spiriduș
cu ochii de mure
apărut, pe nesimțite, dintr-o neștiută pădure
când cartea lui preferată o numește
femeie
și o tine la piept strâns, foarte strâns,
știți
de multe ori se ceartă aprig cu cerul
când acesta se pune pe plâns
nu vrea nici în ruptul capului
să lase sfânta lui carte din mână
în nicio zi în nicio săptămână
spune tuturor
eu i-am cusut rochița
cu ață albă
din nalbă
curtai pe atunci gleznele mele
care n-au cunoscut niciodată inele
erai
un fel de anticar tu însuti
și eu
doar o carte cu gene bordo
visătoare într-un anume fel indigo


spiridușul are acum pletele de argint
rătăcește încă pe la Universitate
nu știu de încă admiră
rochiile
mereu agitate
în soare plimbate
ale țigăncilor oacheșe
de mult nu mai vinde din cărți
și lumile lui nu se găsesc
adumbrite pe hârți.


2014