Fabulă


Magistrul animal s-a întors între oameni.
ori a uitat, ori vrea să le spună ceva,
dar e prea fioros pentru gesturile lor puerile.
nu lasă nimic să se poată afla din experiențele lui.
a mângâiat natura cu părul și tot așa a aflat-o.
acum, vine domol să înțeleagă lucrurile din oraș.
alteori, vrea să muște din umerii lunii.


a priceput animalul ascuns
că în fiecare dintre melancoliile oamenilor
există o frică.


reprezentarea lumii o ține ascunsă
ca pe o armă sigură, mortală, nemărturisită.
cu greu adulmecă viața în atâta inteligență socială.
stelele-i sclipesc pe colți și e tânăr astăzi,
cu spirit elastic!


a aflat de pe undeva
că dacă femeile ar avea îndrăzneala bărbaților,
atunci ar înnebuni Pământul.
și a luat măsuri în acest domeniu sensibil.


nu mai practică saltul,
l-a conceptualizat.
acum doar se arată venind,
aproape transparent,
camuflat în idei,
spre grațioase ierbivore mici,
purtătoare ale unor salturi mărunte și dese.
alți vânători nu se mai văd.
în oraș, ierburile sunt înalte...


melancolii nu mai are magistrul,
stelele-i sclipesc pe colți.
la nări, pulbere de lună!
spiritul, elastic...


iar altădată, în lumină,
pare un cavaler strălucitor,
trecând în zale de iubire
printr-o țară de singurătate.