Mereu îmbujorată
În templu fără uși,
Esti lanț de stâncă
În mânecele goale.
Te-apropii, te ating,
Vibrează când recită
În piatra albă crudă.....
Doar lacrimile tale
Dalta și Brâncusi.

Se încălzește iarna,
De teama-i bănuită
Zăpada se topește
În palmele desculțe
Și sfătuiți de brumă
Se seamănă iubirea
Din noi ca altadată.....
Și va țâșni ca apa
Coloana infinită.

E noaptea obosită
De zilele plăcerii,
E-nfometat de formă
Nedezvățatul timp,
Cuvintele fac pâine
Și focul le zoreste,
Izvorul e-n ulcioare,......
Și-n gând e plină
Masa de tăceri.

Arunc dalta pe cer,
E numai o fereastră,
Perdeaua ei de stele
E ca o bolta spartă
Ce cade-n mâna mea,
Fac două coli de aripi
Ți-le lipesc pe spate,......
Din piatră se ridică
Pasărea măiastră.