draga mea prietenă
nu aștepta niciodată dragostea ea este trufașă și aspră
pe țărmul apelor dumnezeu întotdeauna trece singur în inima omului
când omul se naște dar și atunci când se duce foarte departe
dacă ții în mâna ta lacrima dacă lacrima ta o porți
până în casa lacustră a dragostei, nu te aștepta să ți se
deschidă o ușă
poate te vei împiedica pe drum de ploile acelea bombate ale realității
și de muzică de bach te vei împiedica dar și de manelele pustiului care
șuieră în urechea ta de ce nu e nimeni dincolo de ușă de ce nu
stai cu amândouă picioarele în apa aceea curată de sub căsuța
aceea lacustră și foarte frumoasă
de dincolo de ușă
unde iubitul tău poate obișnuiește să oglindească norii și stelele
noaptea, acolo unde ușa se deschide înspre dumnezeu și spre apă
dar nu, dincolo de ușă este doar un biet lighean și o fâșie de tifon
pentru sângele pe care îl vei plânge
cine știe câte lacrimi s-au adunat ca să oglindească o stea
de ce l-ai iubit? nu știu probabil că felul în care
îi stătea părul după ureche felul în care îmi mângâia părul
și aurul lui de pe deget îmi plăcea mult
viața mea pe degetul lui era foarte frumoasă
apa trece
pe sub podeaua locuinței lacustre, iar eu stau
ca un pod de lemn
fără niciun pirat care să mă urască de coaste, de noapte,
probabil ar plânge în cetatea voastră mică, lacustră,
poate te-ar urî citind aceste
versuri, și se joacă pe degetul lui mic cu firișorul tău de aur
cu inima ta s-a jucat se mai joacă până vei de de un alt
bărbat cu alt fir de aur, cu alt fir de viață
lacustra voastră locuință pare un mike passenger foarte trist
și dragostea
e o mare nebunie