monumentul iubirii îl sculptez în stâncă
ploaia îl scaldă să îi dea strălucire
inima tresaltă iar cu simțirea adâncă
palpez cu mâna dreaptă pulsanta fericire.

sentimente boeme le ridic o columnă
o boltă albastră și un arc de triumf
fac din timp o artă o creație demnă
pe muntele credinței speranța e în vârf.

am multe de făcut în toamna vieții
în memorii să strâng grație și splendoare
cântecele vârstei în zorii dimineții
să le ridic pe raze atinse de ardoare.

smulg din rădăcină buruiana tristeții
în suflet să vibreze momente de candoare.