inima
acest instrument al căderii în genunchi
ca și cum în casa ta s-ar învârti întruna o râșniță cu piper
și tu ai sta întins pe jos, ascultând piperul cum se macină cătinel.
râșnița cum se clatină și cum păcăne,
și ai zăcea tremurând, ți-ai mișca din când în când câte un genunche,
tu, broasca cea tânără a oamenilor, cu picioare ațâțate de curent și de frică,
aparenta greșeală a diavolului
care ți-a făcut din cămin o râșniță și ți-a îndesat piperul măcinat
drept în gură
nu
diavolul nu are mască de om el mănâncă dropsuri și e puțin ocupat
nu ca oamenii răi
aceia care seamănă cai morți la tine pe trup -
și ai zăcea așa mișcându-ți din când în când picioarele,
gândindu-te la o casă de turtă de lângă o pădurice ascunsă,
unde te-ar aștepta ea, cu părul de aur,
rugându-te să o piepteni pe păr și să o împletești și s-o mângâi
și-ai începe să vezi vrăbeții cu penele albe ieșind dintre lanțuri
ridicându-se ca Iisus Hristos către Tatăl
n-ar mai conta că fata ta nu are părul ca spicul, ori că
vrăbetele s-a îmbăiat, din ou, în cenușă,
și-ai începe să auzi muzică ieșind din pământ ca un fum de țigară
poate ai plânge, frumosul meu dulce,
poate plângi după mine,
nu uita că eu am ochii foarte albaștri și că mă cheamă Ela.