- E tot mai cald și noaptea se dilată,
Prinde contur și trupul tău în pat,
Eu îl recit boem și câteodată
Simt că devin un zmeu înaripat.

Nu-mi pasă de canicula nebună,
De fus orar sau de meridian,
Când te transformi din liniște-n furtună,
Eu scot prin vene flăcări, sunt vulcan.

Mă mistuie dorința ca o boală
Și am nevoie de un tratament,
Alintă-mă, primește-mă în poală,
Să nu mă lași, iubito, corigent.

- Când mâine-n zori pe proaspăta zăpadă
Mă vei găsi, sărută-mă ușor,
În noaptea asta stelele-au să cadă
Peste pământul ars de-atâta dor.

Îți amintești, iubite, când prefața
Acestor perseide o scriam
Cu tocul vremii înmuiat în viața
Ce ne bătea cu degetele-n geam?

În patul tău, sub albele dantele,
Stăteam ascunși de lume, chicotind,
Pierdut de-atunci în gândurile mele
Guști fructul pasiunilor cu jind.

Ioan Grigoraș & Liliana Trif